“Calea pe care merg singur”. Reguli pentru a atinge fericirea
Musashi Miyamoto, cunoscut şi sub numele de Bennosuke Miyamoto, a fost cel mai recunoscut samurai al secolului XVII. Cu doar câteva săptămâni înainte să moară, a scris o carte intitulată „Calea pe care merg singur“, unde susţine că există 20 de reguli pe care trebuie să le urmăm pentru a duce o viaţă fericită şi împlinită, scrie peacequarters.com.
Sa vedem dupa ce idei si-a trait acest samurai viata si cum putem sa le folosim pentru a gasi linistea.
Nu crede tot ce ţi se spune. Permiteţi propriilor gânduri şi credinţe să se manifeste. Nu urmăriţi mulţimea şi formaţi-vă propriile idei.
Respectă zeii, dar nu te baza numai pe îndrumările lor. Zeii trebuie să constituie inspiraţie. Dar, în cele din urmă, o persoană trebuie să-şi găsească propria cale.
Nu te teme de moarte. Frica de moartea te împiedică să trăieşti viaţa pe deplin. Trăieşte în fiecare zi la maxim şi nu te teme de consecinţele fiecărei acţiuni.
Nu scoate sabia dacă nu este necesar. Musashi credea că armele ar trebui folosite numai atunci când este necesar. El a susţinut că apărarea fiecăruia este normală, dar impunerea unui atac fără motiv este un păcat.
Nu aştepta să te retragi din muncă. Mulţi oameni aşteaptă să se retragă din muncă pentru a se bucura de timp liber şi lipsa grijilor. Ar trebui să trăim în prezent şi să ne bucurăm de fiecare experienţă pe care viaţa ne-o scoate în cale.
Protejează-ţi onoarea. Musashi a susţinut că singurul mod de a fi corect faţă de tine este să-ţi urmezi propriile convingeri şi să trăieşti onorabil.
Nu te plânge. Mulţi dintre noi avem impresia că găsim alinare atunci când ne plângem colegilor sau prietenilor de lucrurile care ni se întâmplă. Conform învăţăturilor lui Musashi, ar trebui să ne detaşăm complet pentru că altfel impactul necazurilor va fi mult mai mare asupra psihicului nostru.
Nu îţi baza alegerile pe atracţia fizică. Oamenii sunt fiinţe sexuale prin natură. Din păcate, mulţi dintre ei îşi pierd sensul vieţii lăsându-se pradă atracţiei fizice. Musashi credea că ar trebui să luptăm pentru dragoste şi relaţii de durată.
Deschide-te către noi oportunităţi. Acceptaţi toate experienţele oferite de viaţă. Faceţi primul pas spere tot ce vă doriţi, chiar dacă acest lucru vă sperie şi vă scoate din zona de confort.
Nu fii sclavul bunurilor materiale. Bunurile pot părea importante, dar dragostea, sănătatea şi viaţa în sine ar trebui să fie preţuite mai presus de orice, spunea Musashi.
Fii echilibrat. Mulţi oameni ajung să fie obsedaţi de plăcerile alimentare. Musashi spunea că mâncarea ar trebui să fie hrănitoare nu doar gustoasă.
Investeşte în experienţe, nu în lucruri. Nu investiţi în lucruri de care nu aveţi cu adevărat nevoie. Experienţele îmbogăţesc viaţa, pe când lucrurile materiale doar aglomerează casa.
Nu permite invidiei să pună stăpânire pe viaţa ta. Musashi a susţinut că gelozia poate distruge, recomandând recunoştinţă pentru ce primim de la viaţă, fără a ne compara cu ceilalţi şi darurile primite de aceştia.
Renunţă la ataşamente. În acelaşi mod ca şi obţinerea plăcerii, avem tendinţa de a ne dori lucruri pe care cu greu le putem obţine. Încearcă să trăieşti fără să vrei mai mult decât ai şi să aştepţi ca lucrurile bune să vină la tine.
Nu regreta. Trecutul nu poate fi schimbat. Musashi spunea că totul se întâmplă dintr-un motiv fiind parte din lecţiile vieţii.
Nu te lăsa copleşit de suferinţă după o despărţire. Tristeţea provocată de despărţirea de prieteni sau persoane din familie ne poate împiedica să ne continuăm viaţa. Musashi credea că, din moment ce nu exista nicio modalitate de a readuce persoanele care aleg să plece din viaţa noastră, ele ar trebui lăsaţi în trecut.
Învaţă să accepţi viaţa în totalitate. Acceptarea celor mai dificile aspecte ale vieţii vă va face mai puternici şi vă va ajuta la progresul vostru.
Aici discutam