Cea mai intalnita problema in cuplu

Tot mai multe cupluri ajung sa se desparta, tot mai multe familii se destrama. Desi mereu sunt enumerate cateva scuze, de multe ori banale, realitatea este ca nu mai stim sa comunicam, nu mai vorbim unii cu altii.

 

A trecut secolul vitezei si am ramas cu sechele, cel putin in viata de cuplu. Daca inainte familia era unul dintre lucrurile cele mai de pret  pentru un om, acum, se pare, ca s-au schimbat prioritatile. Alergam prin viata fara sa stim ce anume cautam si, daca primim reprosuri de la partener, alegem sa renuntam, de cele mai multe ori, la relatie, decat sa cautam o rezolvare impreuna cu persoana de langa noi. Mai nou, certurile nu se rezolva in familie, in cuplu, ci prin intermediul retelelor de socializare. Ne expunem supararea pe net si asteptam compatimire desi, in adancul nostru, stim sa rezolvam problema. Verigheta are acum aceeasi valoare ca si statusul de pe Facebook. Din pacate, o dam jos la fel de repede cum schimbam statusul.

 

 

Sa ne gandim putin la viata dupa casatorie. Cine nu tine minte perioada imediat dupa cununie? “Te iubesc” era folosit in loc de “Salut” sau “Noapte Buna” sau chiar in loc de “Ce faci?”. Apoi lucrurile se schimba radical. Cuvintele care ne uneau inainte ajung, de multe ori, sa ne desparta. De ce se intampla asta? Daca partenerul omite sa-si exprime dragostea la un moment dat, ne gandim ca s-a intamplat ceva rau. Poate chiar a uitat, poate are o problema, o zi mai grea la job. Aici apare problema comunicarii. In loc sa incercam sa aflam despre ce e vorba, ne retragem sau chiar iscam o cearta pe tema asta. 

Vorbeam cu o prietena si ma intreba de ce ar trebui sa-i spuna, in fiecare zi sotului, ca-l iubeste? Ce, el nu stie? Pai ce, e cititor de ganduri??? De ce ar trebui sa stie? Ce faci ca sa-i arati? Ce face el ca sa-ti arate? Si daca nu se intampla, l-ai intrebat de ce? Eu cred ca ar fi mult mai usor sa vorbim unu cu altul, sa incercam sa aflam daca exista o problema si sa incercam s-o rezolvam impreuna. Si, nu, nu aveti scuze! Indiferent  de problemele materiale sau de cele de la job, in cuplu trebuie sa te incarci cu energie, nu invers.

Comunicarea este cheia succesului, indiferent ca vorbim despre dezvoltarea personala sau despre dezvoltarea unei relatii de cuplu. Nu lasati echipa sa se destrame bazandu-va pe ideea ca persoana de langa voi stie ce simtiti.

 

Aici discutam