De ce trebuie sa petrecem timp in aer liber

Ne petrecem ziua, la servici, in incaperi luminate de neoane sau in fata unui monitor apoi ne intoarcem acasa, la cel mai bun “prieten”, televizorul, folosind si alt bun “prieten”, telefonul. In tot acest timp uitam sa privim pe geam, sa ne acordam 20 de minute ca sa facem o plimbare sau, pur si simplu, sa stam, un timp, cu ochii inchisi si sa incercam sa ne relaxam. Astfel ajungem sa resimtim stari de oboseala, traim o viata tot mai stresanta si devenim mai slabi in fata bolilor.

 

Florence Williams descrie, in cartea sa “The Nature Fix: Why Nature Makes Us Happier, Healthier, and More Creative”, cum a reusit sa treaca peste depresie cu ajutorul naturii, traind o perioada in mijlocul naturii, fara telefon sau laptop, deconectata de la viata agitata a orasului.

Sunt multe studii, in ziua de azi, care ne arata beneficiile plimbarilor in natura si cum sa ne organizam ziua ca sa evitam sindromul burnout, sindromul arderii complete, suprasolicitarea profesionala sau oboseala cronica.

 

 

Sa vedem de ce este important sa invatam sa luam o pauza, in aer liber.

Imbunatatirea memoriei pe termen scurt. Universitatea din Michigan a supus niste studenti unui test de memorie. Acestia au fost impartiti in doua grupuri, unul fiind trimis in parc si celalalt pe o strada aglomerata. Dupa ce s-au intors in sala de studiu, au fost supusi aceluiasi test. Se pare ca studentii care au fost in parc s-au descurcat cu 20% mai bine decat la primul test.

Natura are efect anti-stres. La oamenii care se relaxeaza in natura se pot observa niveluri mai mici de cortizol, hormon folosit in masurarea nivelurilor de stres. Chiar si privirea naturii pe fereastra poate avea efecte benefice asupra reducerii stresului.

Plimbarile in aer liber alunga oboseala psihica. Daca ne acordam cateva minute pentru a face o plimbare in aer liber, intr-un parc sau intr-o padure, vom observa ca putem depasi aceasta stare de oboseala psihica.

Lumina artificiala poate cauza afectiuni ale ochilor, cum ar fi miopia. Un studiu efectuat in Taiwan, in decursul unui an, asupra elevilor a doua scoli, a aratat, la elevii care au petrecut mai mult timp in aer liber, o scadere cca 12% a ratei de aparitie a miopiei.

 

 

Aici discutam